luni, 23 ianuarie 2012

Plăcinta muzicală a lui Bach


O reţetă aprobată de ariciul Sebastian

2 foi de plăcintă
7 mere roşii
2 mere verzi
1 gutuie
o mână de nuci
scorţişoară
zahăr
ulei

În primul rând, trebuie să aveţi pregătite toate ingredientele. Insist, toate. Pe o tavă nu mai mare de trei pătuţuri de arici, se aşază foia de plăcintă, se unge cu puţin ulei (cel mai bine ar fi să folosiţi o pană împrumutată de la o doamnă gâscă). Se aşterne o păturică de mere rase, apoi un strat subţire de fulgi de gutuie. Presăraţi o mână de miez de nucă, apoi aşezaţi cu grijă cea de-a doua foaie de plăcintă (ştiţi deja, unsă cu puţintel ulei). Lăsaţi tava la cuptor 30 de minute. Presăraţi apoi scorţişoara şi zahărul vanilat. Vă rog să îmi păstraţi şi mie o bucăţică!

Ariciul Sebastian



sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Trei metode si un pic de Love Story


Iar Profesorul Wright a zis: "metoda Kodaly, metoda Orff, metoda Suzuki?"
M-am uitat intai in tavanul (gri) al celei mai mici cladiri cubiste din Harvard Yard. Apoi in podeaua (gri) a aceleiasi cladiri numite fara imaginatie “Music Building”.

“I’ll be back” am spus. Si am fost. Dupa ce am trecut pe la Lamont Library, Harvard Book Store, Harvard Coop si biblioteca centrului de studii muzicale din campus.

“Suzuki ca spirit (muzica se invata firesc, in familie, ca si limba materna), ceva Kodaly (muzica prin joaca), putin Orff ( muzicalitate prin improvizatie). De fapt Audit de Brand Muzical. Ca in publicitate.” Am rostit, mult mai senina dupa cele cateva zile bune de buchiseala.

A fost randul profesorului sa priveasca confuz in zarea mochetei (va amintiti, gri).   M-am hotarat atunci sa nu-i dau ocazia sa emita acel cuvant care e echivalentul academic al usii inchise, al ultimei lopeti funerare sau al butonului off de la telecomanda atentiei: “interesting”. I-am turuit despre ideea brandului de tara, de om politic, de ce nu si de compozitor? Copiii se apropie firesc de branduri pentru ca acestea au personalitate, culoare, poveste. De ce nu ar avea si muzica? Copiii dorm cu Minnie, Barbie, Mickey, Winnie. De ce nu ar face-o cu Mozart, Beethoven sau Chopin? Si i-am intins celui mai rabdator profesor de muzica pe care l-am intalnit vreodata o pagina cu Tabelul. Despre care trebuie sa mai strang ceva curaj pentru a va povesti fara sa va blurez si ultima unda a bunavointei.

Ca incheiere pentru astazi, doamnelor si domnilor, Shinichi Suzuki:
"Teaching music is not my main purpose. I want to make good citizens, noble human beings. If a child hears fine music from the day of his birth and learns to play it himself, he develops sensitivity, discipline and endurance. He gets beautiful heart."
PS: Se pare ca am uitat de promisiunea cu Love Story. O parte din film a fost turnata chiar in cladirea care, treizeci de ani mai tarziu, a gazduit conversatia de mai sus. Am spus putin Love Story, bine?